Dincolo de cuvinte

I'm dying... Or maybe I’m already dead. There’s a weight on my chest, a hole in my lungs, Swallowing the words that die on my tongue. It's a physical pain, right under the bone, The absolute terror of waking alone. Staring at your picture in the dead of the night, My hands are shaking, I'm losing the fight. The doctors can't see it, there's no blood on the floor, Just the ghost of your touch walking out of my door. They say a human heart can't actually break... They call it a metaphor, they call it a fake. But they never felt this... They never felt you! FUCK, I'M DYING! And nobody hears the sound! I am six feet under! But I'm above the ground! It’s the price that we pay for a soulmate connection, A lethal dose of your distant affection! I am breathing, I'm walking, I'm playing the part... But fuck... I am dying of a broken heart! I check my phone like it's keeping me alive... Counting the hours, trying to survive. Every stranger ...

Liniștea e grea. Lumea s-a oprit. Doar eu... și fața ta. Trag draperiile, las noaptea să cadă, Nu vreau ca lumea dorul să-mi vadă. E liniște-n casă, e un frig pe podea, Și singura sursă de lumină... e poza ta. Trec degetul peste un ecran luminat, Peste trăsăturile omului pe care l-am visat. Ziua port măști, zâmbesc și ignor, Dar noaptea mă întorc la același decor. Ești ultima imagine înainte să adorm, Când mintea se predă și umbrele iau formă. Nu ești lângă mine, așternutul e pustiu, Dar adorm cu chipul tău, să simt că sunt vie. Mă uit la pozele tale în fiecare zi, Să rezist până când... ne vom întâlni. Analizez fiecare umbră, fiecare detaliu tăcut, Privirea pe care doar eu am știut s-o ascult. Tu ești acolo, blocat într-o ramă de sticlă, Prins într-o altă viață, de o soartă inamică. Îți caut ochii ca pe un far în furtună, Și-ți șoptesc noapte bună, chiar dacă nu suntem împreună. Ești ultima imagine înainte să adorm, Când mintea se predă și umbrele iau formă. Nu ești lângă ...

Suntem construiți să funcționăm în termeni de mișcare și finalitate. Întreaga noastră existență este o succesiune de porniri și opriri, o goană după borne care să ne confirme că avansăm. Înțelegem efortul, înțelegem oboseala, înțelegem chiar și eșecul, pentru că toate au o dinamică. Însă nimeni nu ne pregătește pentru „nemărginirea staționară”. Există momente când drumul nu se termină, dar nici nu mai continuă; pur și simplu, realitatea se diluează într-o gară fără nume, unde biletul pe care îl ținem strâns în mână nu mai are nicio valabilitate, dar nici nu ne lasă să îl aruncăm. Această paralizie nu este o simplă pauză de respirație, ci o ieșire forțată din ritmul lumii, o rătăcire în care busola nu mai indică nordul, ci se rotește în gol. În acest punct, timpul încetează să mai fie un aliat și devine o substanță vâscoasă care ne izolează în afara firescului. Această izolare seamănă cu anomaliile de neatins: există în geometrie puncte care nu aparțin niciunei linii, iar în...

I met you when I'd ceased to dream, That heart could find a path anew. Without a plea, without a gleam, You were my answer, then withdrew. It wasn't easy, wasn't bright, But truth held tight in silent space. A love that asked for time and light, And courage to embrace its place. We hurt each other, speaking low, With words half-said, in quiet doubt. And silence grew, a creeping woe, And pulled us on roads far apart, no doubt. Now words between us cease to flow, Just longing like a wound feels sore. Each passing moment, soft and slow, Presses us down, forevermore. I hear my heart begin to break, Each memory now burns with pain. And all that was, for goodness sake, Fades into mist, a bitter rain. For in our midst, there wasn't fire, But embers that consume in shade. Our footsteps lost, a lost desire, Just shadows left, a love decayed. Not all of love demands an end, Some just must suffer, deep inside. To bear alone, no voice to lend, When all that was, still makes you hid...

I never meant to read your eyes Like something I should hide from me. I kept my distance like a rule, Afraid of what you’d see. I learned to love without a sound, Without a promise, without a name. I stayed so careful with my heart I almost lost the flame. I never asked you to be sure, I only wanted you to stay. But every time I reached for you, You slowly pulled away. You spoke in silence, half-made truths, In pauses I tried to ignore. I waited for you to arrive, While standing at the door. We were close enough to feel it, Too afraid to let it start. I didn’t mean to love you quietly, Like something I should hide. I didn’t mean to need you slowly, Then lose you over time. If this was never meant to be, It still felt real to me. We were almost something true… Almost you and me. I told myself I needed space, That wanting you was something wrong. But every night I felt your absence Like a missing song. I told myself you’d find your way, That fear would loosen its grip. But love can’t liv...

I didn’t know my heart was waiting Till I heard it say your name, Every broken road I walked Led me right into your flame. You see the cracks I try to hide, You don’t ask me to be strong, You just hold me in the quiet Like I’ve finally belonged. Every fear I ever carried Gets lighter when you’re near me. This is love, the kind that stays, In the calm and in the waves. Not the fire that fades too fast, But the one that’s built to last. If the world falls out of line, I’ll still find you every time. This is love - no grand disguise, Just your heart beating next to mine. I’ve been lost inside my thoughts before, Let them pull me underground, But you speak like you believe in me When I can’t make a sound. You don’t promise me forever, You just show up every day, And somehow that feels deeper Than the words we never say. I don’t need to chase the stars above, I found my heaven in your love. This is love, the kind that stays, In the calm and in the waves. Not the fire that fades too fast, Bu...

We don’t look like the movies now, No slow dances in the rain, Just tired eyes and honest words We’re still learning how to say. The spark is quieter than before, But it’s warmer in the dark, Like a fire we protect with care Instead of letting it burn us apart. Every scar we didn’t run from Is a reason why we’re still here. This is love when it’s a choice, When we stay and raise our voice, Not to win, but to be heard, Not to leave, but to return. When the easy days are gone, And the nights feel twice as long, This is love - not just the feeling, But the promise we keep choosing. I’ve seen you at your weakest points, You’ve seen mine too, I know, Still we meet in the middle ground Where we both decide to grow. No guarantees, no perfect lines, Just truth laid on the table, And every time we almost break, We prove again we’re able. We don’t need to be unbreakable, Just willing to begin again. This is love when it’s a choice, When we stay and raise our voice, Not to win, but to be heard, N...

I speak your name like it’s a crime, Slow and heavy on my tongue. Every word I never said Now weighs more than what I’ve done. The walls remember how we breathed, Before love learned the taste of blood. I stayed too long inside your ghost, I loved you more than I should. This isn’t rage. This isn’t hate. This is what remains When love outlives its grave. I am still calling you through the night, Through the dirt, through the ruin, through the pain. I am still buried in what we were. This is a funeral for our love, Still breathing under the weight of us. I won’t be saved, I won’t let go, I made a home inside your loss. I prayed for silence, not for peace. Peace never wanted me. I learned devotion isn’t holy When it hurts eternally. Your absence sings in minor keys, A hymn carved into bone. If love is light, then why am I Still kneeling in its shadow alone? You said forever like a promise, But forever doesn’t bleed like this. I am still calling you through the night, Where every memory s...

Te-am iubit drept, fără de joc,  Cu tot ce-am fost, cu-al minții foc.  Tu ai ales să pierzi ușor  Ce nu se dă decât prin dor.  Ți-ai pus simțirea-n joc de zar,  S-o vinzi pe-un zâmbet sec și amar. Ai spus cuvinte fără rost,  Golite-n grabă de folos;  Eu le-am primit ca pe un dar,  Tu le-ai lăsat în praf, murdar.  Nu te condamn, nici nu te cert,  Dar nici nu pot să te mai iert. Nu te blestem cu foc, nici scrum,  Ci cu ecoul de pe drum.  Să-ți fiu un gând neocolit,  Când crezi că totul s-a sfârșit.  Să n-ai dureri, dar nici alin,  În nopți cu cerul prea senin. Să știi exact ce ai pierdut:  Un suflet ce-ai lăsat tăcut.  Și-n orice pas, pe orice drum,  Să porți regretul ca un fum.  Că m-ai pierdut prin ce-ai decis,  Lăsând iubirea-n compromis.

5 AM. Mahmureala de după vis: Despre oboseala de a mai mima viața.      Lumina dimineții de azi e rece, plată și complet lipsită de compasiune. Mă găsește cu aceeași cafea amară în mână, într-o bucătărie care pare mult prea goală, după o noapte în care somnul a fost doar un câmp de luptă. Am dormit puțin, dar și în acele scurte intervale de abandon, mintea m-a trădat: l-am visat, ne-am visat pe noi, într-o normalitate atât de firească încât trezirea a fost ca o prăbușire în gol.      E cel mai crud scenariu. În vis nu există tăcere, nu există ecrane reci. Doar prezența. Iar acum, cu ochii arzând de nesomn, stau față în față cu mine însămi și încerc să înțeleg cum voi reuși să trec prin încă o zi.       De ce m-am întors iar la acele mesaje vechi, la ora 3 dimineața? Mai sper să descopăr când s-a produs ruptura?      Nu. Nu caut explicații; o parte din mine cunoaște deja răspunsul, oricât de mult aș încerca să-l ignor. Recitesc ...