Despre mine

Nu mi-a fost niciodată ușor să vorbesc despre mine. Poate pentru că mereu am crezut că oamenii se descoperă mai bine prin gesturi mici, prin priviri, prin felul în care tac sau ascultă, nu prin cuvinte așezate ordonat pe o pagină. Și totuși, azi aleg să scriu câteva rânduri despre mine, cu gândul că poate cineva se va regăsi în ele.

Mă numesc Bogdana, am 38 de ani și sunt din Oradea. Sunt mamă singură de 18 ani, iar acest rol, deși uneori greu, a fost cel mai mare dar al vieții mele. Am crescut și m-am format alături de fiul meu, iar fiecare pas pe care l-am făcut împreună a fost o lecție despre curaj, răbdare și iubire necondiționată.

În timpul școlii nu am fost prietenă cu lectura. Mi se părea o corvoadă, o obligație. Abia spre finalul liceului am descoperit cărțile ca pe o fereastră deschisă spre alte lumi. Filosofia a fost prima care m-a prins în mrejele ei – Emil Cioran, Nietzsche și Kierkegaard au rămas până astăzi farurile mele interioare. Apoi au urmat psihologia, literatura, gândurile marilor autori care parcă știau să pună în cuvinte ceea ce și eu simțeam, dar nu reușeam să exprim.

Am pasiuni care mă definesc: psihologia, muzica și bijuteriile handmade. Muzica este refugiul meu, balsamul sufletului meu – acolo găsesc liniște chiar și atunci când viața îmi pare haotică. În bijuterii îmi place să pun un strop de suflet și creativitate, ca și cum aș lăsa bucăți din mine să prindă formă.

Nu am studii superioare. Am făcut greșeli în tinerețe și, mai apoi, am ales să pun copilul și educația lui mai presus de tot. Uneori simt că lipsa diplomelor mă trage înapoi, îmi creează complexități și umbre. Dar în același timp, viața m-a învățat că nu titlurile definesc un om, ci felul în care trăiește, iubește și lasă urme în ceilalți. Și, chiar dacă uneori mă întreb dacă voi reuși să realizez ceva mai mult, știu că fiecare pas făcut până aici a fost deja o victorie.

În dragoste, am iubit mai mult decât m-am iubit pe mine însămi. Mi-am dorit întotdeauna imposibilul. „Totul poate deveni posibil”, „orice vis poate deveni realitate”, îmi spunea cineva special, iar eu am crezut. Poate că inima nu ține cont de rațiune și nici de limite – ea alege singură pe cine să iubească, chiar dacă drumul e plin de încercări.

Încă din copilărie mi-a plăcut să scriu. Transcrierea era metoda mea de a învăța, dar și felul meu de a înțelege lumea. Am ținut jurnale, am așternut gânduri în caiete ascunse, dar niciodată nu am avut curajul să merg mai departe. Să public, să împărtășesc… nici prin gând nu îmi trecea. Și totuși, iată-mă aici, făcând primul pas.

Dacă ar fi să mă definesc într-o propoziție, aș spune că sunt un om în căutare – al sinelui, al sensului, al iubirii, al adevărului. Și poate tocmai această căutare m-a adus și pe acest blog: un loc unde gândurile mele pot prinde glas și, cine știe, poate vor ajunge la sufletul cuiva care are nevoie de ele.